cotidianul.ro, 09 august 2012
Magdalena Popa Buluc
Puccini: La Bohčme, Salzburger Festspiele, 4. August 2012
O sală în delir pentru tenorul Jonas Kaufmann
 
 
Vineri seară, la cea de a doua reprezentaţie cu “Boema” de la Festivalul de la Salzburg, directorul artistic Alexander Pereira, aşezat în faţa scenei, anunţa în ultimul moment că Piotr Beczala, interpretul din rolul principal, este bolnav şi deci nu poate intra în scenă, “aşa încât suntem obligaţi să începem cu 40 de minute întârziere”. Dar fluierăturile şi “buuu-rile” publicului l-au împiedicat să termine fraza. În sfârşit, el a continuat: “Rolul lui Rodolfo va fi interpretat de Jonas Kaufmann”. O nouă întrerupere, de data aceasta în uralele publicului.

Tenorul Jonas Kaufmann a trebuit să-l înlocuiască pe Piotr Beczala în rolul Rodolfo din “Boema”. Jonas Kaufmann se afla la Festival pentru a cânta rolul lui Bachus din “Ariadna la Naxos”, de Richard Strauss, unul dintre rolurile grele ale repertoriului. Renunţând la seara de relache, el a preluat din mers rolul lui Rodolfo.

Atmosfera s-a electrizat atunci când vocea caldă şi clară a lui Kaufmann s-a împletit cu cea de un magnetism carnal unic a Annei Netrebko. Amândoi ştiu ce înseamnă să cânţi senzual. Iar soprana a strălucit literalmente.

Această interpretare de o seară a prilejuit un magnific spectacol.


Montarea lui Damiano Michieletto, noua mascotă a regiei de operă, este îndrăzneaţă. În decorul spectacular, viaţa boemei e transportată în zilele noastre, într-un Paris gigantic din anul 2012, în care realismul personajelor contrastează cu scena abstractă şi poetică. În acest oraş stil hartă Google, Rodolphe mânuieşte camera de luat vederi, şi nu stiloul, negustorul de jucării e deghizat în Spiderman, cafeneaua “Momus” este un mare magazin în care copiii primesc cadou de Crăciun un computer…

Anna Netrebko intră în scenă machiată puternic, cu capul vârât între umeri, fumează, cu piercinguri peste tot, cu ciorapi cu fire duse şi cizme, cu o fustă scurtă. “Nu ştim nimic despre ea, nu ocupă niciun loc în societate. Pare o femeie care şi-a aruncat peste bord viaţa, care ne-o aminteşte pe Amy Winehouse, femeia fragilă şi sentimentală care consuma antidepresive”. Astfel a întruchipat-o regizorul Damiano Michieletto pe Mimi. Este pentru prima dată când această operă ajunge pe scena de la Salzburg, în cei 92 de ani de existenţă a festivalului.

Publicul se amuză de această modernitate. Cronicarul francez Christian Merlin a făcut remarca potrivit căreia “regizorul a căzut într-o anume facilitate, propunând imagini, doar imagini, trecând pe lângă esenţial. În perioada 2012-2013, Michieletto va semna opt puneri în scenă, dovedindu-se mai mult adeptul unei industrii de operă decât al creaţiei. La pupitrul Filarmonicii din Viena, Daniele Gatti a fost formidabil, surprinzând prin vivacitatea primelor două tablouri”.

Cronicarul muzical Valerio Cappelli titrează: “Michieletto cucereşte Salzburgul, convingând cu versiunea «dark» a «Boemei»”. Regizorul veneţian de 37 de ani, cu figură de tânăr răzvrătit, a fost viu aplaudat pentru această punere în scenă, dincolo de canoane. În viziunea sa, Mimi aminteşte de cântăreaţa Amy Winehouse.

Se ridică cortina şi apare o fereastră enormă, pe care se preling picături mari de ploaie, simbolul care închide în el o istorie de viaţă. Patru saltele, câteva cărţi, o cameră de filmat, o sobă, un poster al unui oraş turistic de la Marea Roşie, prins pe perete cu scotch, puţine obiecte, fiecare dintre ele povestind despre oamenii care locuiesc acolo.

Rodolfo are ochelari şi este un realizator de video, scrie scenarii care îi sunt refuzate, visează să facă cinema, şi-ar dori să fie un Ridley Scott. Marcello (Massimo Cavalletti) este un grafician de publicitate, cu aspiraţii frustrate, care-şi urăşte munca, simţind că viaţa sa e ratată. Shaunard (Alessio Arduini) este un muzician care cântă la saxofon, puţin cam zănatec, Colline (Carlo Colombara) este diferit de alţii, casa sa este ţinută în ordine, nu-l interesează femeile, este ironic şi melancolic.

În cel de al doilea act este evocat un centru comercial, iar fereastra se deschide pe o hartă Google a Parisului. În faţa unui magazin sunt aşezate diferite genţi, de la Gucci la Vuitton. Apoi apare Moş Crăciun cu renul său, care-i face pe coopii să râdă, împărţindu-le daruri: iPhone-uri, playstation…

Rodolfo se află într-o situaţie dificilă, fără casă, fără serviciu, fără dragoste, ca un vagabond, alături de Mimi cea fără de viaţă, în timp ce viaţa din jur merge înainte. Timpul iluziilor se sfârşeşte.

Regizorul a debutat în 2001 pe scena de la Milano cu “Povestea soldatului”, de Stravinski. Dar primul său succes a fost cu “Bal Mascat”, pe aceeaşi scenă, şi apoi la Viena cu “Triptic”, de Giacomo Puccini. El a încercat un echilibru între a povesti o istorie care să nu fie banală, atent la estetică, alternând lirica cu proza. A reuşit, aşa cum şi-a dorit să reînnoiască limbajul operei, să povestească prezentul.
 






 
 
  www.jkaufmann.info back top